Home » D:News » Un bărbat a stat 43 de ani în scaun cu rotile din cauza unui diagnostic greşit

Un bărbat a stat 43 de ani în scaun cu rotile din cauza unui diagnostic greşit

Un bărbat a stat 43 de ani în scaun cu rotile din cauza unui diagnostic greşit
Publicat: 02.10.2016
Un portughez a petrecut 43 de ani într-un scaun cu rotile din cauza unui diagnostic medical pus greşit, înainte de a fi descoperită cauza reală a bolii sale, scrie RT.

Rufino Borrego a fost diagnosticat la vârsta de 13 ani cu distrofie musculară, „condamnându-l” la o viaţă în scaun cu rotile. În 2010 însă, un specialist neurolog i-a modificat diagnosticul, descoperind că suferea defapt de miastenie, o boală care slăbeşte musculatura, dar care ar fi putut fi vindecată medicamentos, potrivit Gândul.

Simpla administrare a unui medicament împotriva astmului, i-a permis bărbatului să-şi poată folosi din nou picioarele.

 
După aproximativ un an, Rufino a reuşit din nou să meargă până la cafeneaua din apropierea casei sale din Alandroal.
 
„Am crezut că este un miracol”, a declarat Manuel Melao, proprietarul localului.
 
În vârstă acum de 61 de ani, Rufino duce acum o viaţă normală, fiindu-i suficiente două şedinţe de fizioterapie pe an.
 
El susţine că nu este supărat pe medicii care i-au pus diagnosticul greşit, deoarece boala sa era practic necunoscută lumii medicale în anii ’60, scrie RT.
 
„Nu vreau decât să profit de viaţă”, a conchis Rufino Borrego.
 
Sursa: Gândul
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase